Marea depresie '09 - partea I

Conform unor statistici neoficiale romanii sunt cei mai tristi oameni din lume. De fapt, nu e o statistica, ci doar o reclama la un produs pe care l-am uitat intre timp. Ideea este ca intr-adevar, romanii sunt prin definitie niste oameni deprimati.

Ar fi ciudat sa fie altfel, avand in vedere 80% din istoria noastra de 2000 de ani.

Totul a inceput oarecum prost, cu simpaticii nostri stramosi, dacii. Din vestigiile ramase de pe vremea acestora din urma, cat si a istorisirilor lui Herodot si Ovidiu, cat si a altora, stramosii nostri daci erau niste barbari petrecareti, cu bucati de vin inghetat in barba. Petrecerea lor s-a terminat odata cu atentia acordata de Imperiul Roman si iminenta re-educare a gintelor de daci prin naturalizare fortata. Nu o sa spun acum ca civilizarea populatiei autohtone, aparitia drumurilor pietruite si a apeductelor a fost un lucru rau. Singura problema cu aparitia acestora, a fost ca pentru constructia lor, dacii au trebuit sa renunte la petreceri si sa se apuce de carat pietre sub amenintarea permanenta cu rastignirea sau alte forme rafinate de tortura. Anii au trecut, si generatiile ce au urmat au imbinat laturile mostenite de la traci cat si cele mostenite de la romani. Asa au aparut as spune primii oameni deprimati. Aveau constiinta vietii fara de grija, cu ritualuri "barbare" inchinate lui Zalmoxes si betii apocaliptice, dar realitatile traiului intr-o colonie a Imperiului Roman.

In Evul Mediu, locuitorii plaiurilor mioritice au inceput sa isi cunoasca vecinii, fiind transformati in functie de zona in iobagi, serbi, slugi si servitori. Evident, au existat si oameni care au facut diferenta si nu ma voi referi aici la cei care ni se indeasa pe gat in scoala, eroii nostri traditionali priviti cu un ochi foarte subiectiv. Dupa parerea mea, Stefan cel Mare de exemplu era de fapt un om mic ce isi omora servitorii si boierii cu sange rece, sau isi folosea prizonierii pentru a ara campul de lupta (vezi Dumbrava Rosie). Nu o sa ii neg reusitele, fara de care poate nu am fi fost unde suntem azi, dar oricum nu pot fi de acord cu sanctificarea lui. Iata ca si in prezent in Moldova, alti oameni deprimati, la fel ca si cel mai de seama stramos al lor, isi ciopartesc nevestele, vecinii si animalele domestice la fel ca si Stefan acum 500 de ani.

Ma refer la cei care au ramas in istorie ca niste proscrisi, haiducii nostri, partea romantica a eroilor poporului roman. Cei care au luptat impotriva unui sistem din dragoste pentru cei din jur si s-au sacrificat pentru idealurile lor.

Istoria noastra tinde sa le minimizeze rolul in formarea Romaniei. Daca despre Stefan cel Mare si Sfant putem gasi carti si manuale dedicate aproape in totalitate, despre Horia, Closca si Crisan putem gasi doar cateva capitole. Pentru a reveni la subiect, cred ca depresia generalizata a romanilor are origini puternice in istorie, iar uitarea eroilor adevarati este unul dintre motivele importante.

Odata cu unificarea tarilor romanesti de catre Cuza a inceput perioada in care romanii au inceput sa isi recapete mandria. Dupa atatia ani de calcare in picioare repetata a egoului romanesc de catre rusi si turci, romanii au inceput sa isi gaseasca identitatea, reusind sa provoace chiar si rascoala de la 1907 luptandu-se impotriva unui sistem ce nu isi mai avea locul in noul secol.

Sub semnul regalitatii, romanii au luptat in Primul Razboi Mondial, au reusit sa recupereze Ardealul, sa realizeze Marea Unire si parea ca limita pentru generatia stra-strabunicilor nostri va fi cerul. Pentru mine, una din cele mai frumoase perioade din istoria noastra este perioada dintre cele doua mari razboaie. In perioada interbelica, Bucurestiul era micul Paris, nu micul Baghdad, oamenii aveau o viata cosmopolita, strainii nu ne ocoleau iar cafenelele cochete din capitala erau pline de oameni de cultura. Romania proaspat infiintata emana parfum de adevarata tara europeana cu puternice influente vestice.

Din pacate, odata cu Al Doilea Razboi Mondial, gena duplicitara a romanilor a iesit din nou la suprafata. Stiu, multi spun ca se numeste supravietuire. Totusi, strategia de a intoarce armele impotriva celor care pana in 1944 se numeau aliatii nostri nu pare cea mai corecta strategie. Alaturi de o Germanie care pierdea razboiul, viitorul nu nostru nu arata prea bine. Oamenii politici ai vremii au hotarat ca de partea victorioaselor armate americano-ruse, romanilor le va fi mai bine.