Filipine

Wow Philippines!

Acesta este motto-ul ministerului turismului din Filipine si unul din primele lucruri pe care le-am vazut in aeroportul din Manila atunci cand descindeam pentru prima data pe teritoriul acestei tari. La inceput nu are atat de mult sens. Iti zici doar ca e propaganda turistica. Doar ca, de indata ce ai trecut de punctul de control al vizelor si esti cu adevarat pe teritoriu filipinez lucrurile incep sa devina Wow.

Am trait in Filipine o perioada destul de indelungata de timp, devenind a doua casa pentru mine dupa Romania. A rezuma cativa ani in cateva cuvinte este extrem de greu, chiar si atunci cand traiesti intr-un loc in care lucrurile se intampla in ritmul lor obisnuit. Dar in Filipine lucrurile se intampla intr-un alt ritm. Intotdeauna am fost de parere ca anumite tari din Asia sunt atat de diferite de Europa incat par de pe alta planeta. Filipine nu face exceptie. De-a lungul timpului atat eu, cat si alti romani am incercat sa gasim similitudini intre Romania si Filipine. Similitudini sunt mai multe decat isi poate imagina cineva care nu a vizitat aceasta tara. In primul rand, religia. Filipine este singura tara majoritar crestina din Asia. 95 % din cei aproximativ 80 de milioane de oameni sunt catolici, restul musulmani. In al doilea rand, oamenii. La fel ca si romanii, de-a lungul timpului, filipinezii s-au vandut cam tuturor strainilor care le-au trecut pragul.

Primii, au fost spaniolii, care i-au convertit la catolicism, urmati de americani, cu un scurt intermezzo japonez dupa care au revenit americanii. Urmele sunt extrem de vizibile.

Spaniolii au venit in era marilor descoperiri geografice prin Magelan, reusind sa stabileasca un cap de pod extrem de puternic al catolicismului in Asia. Din nefericire pentru Magelan acesta a fost finalul carierei lui de explorator, cat si a vietii, intrucat s-a intalnit cu exceptia care confirma regula conform careia filipinezii erau toti usor de convertit, in persoana lui Lapu-Lapu, un erou local filipinez. Din punctul meu de vedere, cred ca Lapu Lapu a fost cam ultimul filipinez care s-a opus vreunei influente straine, urmasii lui neurmandu-i exemplul mai deloc.

Evident, spaniolii si-au adus aportul nu numai religios dar si arhitectural si lingvistic. In majoritatea oraselor pe care le-am vizitat se gasesc forturi si biserici de pe vremea spaniolilor. In Manila, Corejidor Island, pe care se gaseste o fortareata spaniola veche de sute de ani e unul din cele mai frumoase obiective turistice din capitala. In Cebu, al doilea oras ca marime din Filipine, se gasesc poate cele mai multe vestigii spaniole intrucat aici a debarcat Magelan acum aproximativ 500 de ani. Pentru mine, unul din cele mai frumoase locuri din Filipine este Puerto Gallera, un mic orasel construit de spanioli, pe malul marii. Lingvistic, influentele spaniolilor sunt nenumarate. De la nume, pana la numerale filipinezii datoreaza o mare parte a vocabularului lor spaniolilor.

Dupa iberici, au venit americanii. Insulele Filipine au fost cedate americanilor de catre spanioli in urma razboiului dintre acestia, alaturi de Puerto Rico, Cuba si Guam contra sumei de 20 de milioane de dolari. Pentru americani, razboiul s-a dovedit a fi inca o data o afacere extrem de avantajoasa, pentru ca, iata, dupa 100 de ani investitia lor aduce profituri imense. In Filipine, americanii au stabilit probabil cea mai mare piata de desfacere a propriilor produse. Intr-o tara cu 80 de milioane de oameni si poate cea mai mare densitate de malluri pe cap de locuitor din Asia, toata lumea cumpara ceva, cel mai probabil american. La inceput, filipinezii au luptat impotriva transformarii lor intr-o colonie americana, intr-un razboi de gherila ce a durat cateva zeci de ani si s-a soldat cu 1,5 milioane de victime. Urmatoarea etapa a istoriei tarii lor, i-a invatat pe filipinezi ca totusi exista variante mult mai rele de colonizare decat americanii, deoarece odata cu inceputul celui de-al doilea razboi mondial, au venit japonezii.

In timpul primei mele vizite in Filipine, in timp ce vizitam Subic Bay, locul celor mai acerbe lupte dintre americani si filipinezi pe o parte si japonezi pe cealalta in timpul marelui razboi, am vazut pe marginea soselei ca bornele kilometrice normale fusesera inlocuite cu unele negre ornate cu capete de mort. Curiozitatea m-a adus sa aflu ca aceste borne delimitau traseul drumului mortii, drum pe care l-au urmat prizonierii filipinezi si americani, manati din urma de prea putin prietenosii lor vecini japonezi. In urma acestui mars fortat marea majoritate a prizonierilor si-au pierdut viata(in numar de mii de oameni). Ocupatia japoneza reprezinta un capitol dureros pentru filipinezi si nu numai. In Hong Kong, japonezii au omorat in primele zile ale ocupatiei 300,000 de oameni. In Filipine, imperiul din tara soarelui rasare a lasat cicatrice adanci. Dupa ce au pierdut razboiul, japonezii s-au obligat sa repare raul facut. Aeroportul din Cebu, de exemplu, a fost construit de japonezi. Multe dintre sosele au fost construite tot de ei. Daca oamenii ce au suferit si au murit nu au mai putut fi ajutati, generatiile de filipinezi ce le-au urmat profita macar de pe urma acestui ajutor acordat de Japonia dupa razboi.

Dupa plecarea japonezilor in 1944, mai precis in 1946, Filipine si-a capatat independenta. O independenta care exista mai mult pe hartie. Americanii si-au construit aici cea mai mare baza din afara Statelor Unite, in Subic Bay, o baza de 60.000 de hectare. Au investit in infrastructura, sisteme medicale si de invatamant au sustinut sau nu politicieni. Evident, aici exista loc pentru multe discutii pro si contra. Influenta americanilor in general e buna sau proasta? Era mai bine pentru filipinezi sa ramana independenti dar fara investitiile facute de americani? Etc, etc, etc.

Parerea mea este ca filipinezii sunt niste victime ale conjuncturilor in care au fost aruncati de isorie. In primul rand, pe ei ca oameni ii caracterizeaza naivitatea. La varsta la care un european ajunge la maturitate si are tot know-how-ul lumii care il inconjoara, un filipinez inca se mira ca un copil atunci cand aude lucruri ce nu ii sunt familiare sau se supara tot ca un copil atunci cand nu ii convine ceva. Bineinteles, vorbesc despre populatia majoritara, nu despre cei cativa care au avut ocazia sa calatoreasca sau chiar sa studieze in afara propriei tari. Probabil ca daca istoria nu si-ar fi urmat cursul, si Magelan nu ar fi ajuns in Cebu, sau americanii nu ar fi construit mallurile, filipinezii ar fi fost unii din cei mai "frumosi" oameni din lume. Naivitatea lor nu e un lucru rau decat pentru ei insisi si asta doar datorita lumii in care traiesc. Daca civilizatia vestica nu i-ar fi atins, evident nu ar fi avut autostrazi si malluri si telefoane mobile si toate celelalte avantaje ale lumii moderne. Dar si-ar fi pastrat inocenta, si insulele filipineze ar fi fost un colt de rai unde oamenii zambesc si unde te-ai fi putut retrage macar o perioada departe de avansata lume moderna in care cei mai multi dintre noi aleg sa traiasca.

In schimb, o data cu venirea omului alb, au venit si problemele pentru filipinezi. Saracia aici este peste tot, este in fata si spatele mallului, sub poduri si pe poduri, in case si in sufletele oamenilor. In fata mallului "glamorous" vezi cocioabe care fac ca deodata Ferentariul nostru mult hulit sa devina cartier rezidential prin comparatie. Sub poduri exista o populatie, o alta lume, care isi duce veacul in case care stau atarnate deasupra apei. Dar cel mai dureros este sa vezi saracia din sufletele oamenilor. Mai bine spus nefericirea. Prin definitie, filipinezii zambesc. Si rad. Sunt niste oameni, sa spunem, voiosi. Dar daca ai ocazia sa cunosti doar unul ai cunoscut povestea aproape a tuturor. Ca sa intelegi cum sunt acesti oameni, trebuie sa iti imaginezi niste copii cu responsabilitati de adulti aruncati in lumea salbatica a capitalismului de dupa un regim dictatorial (cel al lui Marcos), in realitatile lumii asiatice. A trai in Asia, presupune din start mai mult efort decat a trai in Europa. Lupta pentru supravietuire este mult mai acerba. Sistemul medical este prost iar cel bun costa mult prea mult ca majoritatea populatiei sa aiba acces la el. Oamenii aici mor de boli care in Europa nu mai exista de multi ani. Filipinezii pe care i-am cunoscut (ma refer aici la cei care constituie majoritatea populatiei si nu la cei cativa imbuibati, pentru ca si ei ii au pe ai lor) au cam aceeasi poveste: isi doresc mai mult de la viata, dar nu au cum sa isi depaseasca conditia. Daca de exemplu in Romania, poti ajunge din inginer in aerospatiale taximetrist, sau din taximetrist doctor in biologie, in Filipine soarta oamenilor este scrisa de la inceput. Religia catolica, cea care le ghideaza viata cel mai mult filipinezilor spune ca avortul este interzis. La fel si metodele de contraceptie. Asa s-a ajuns ca fiecare familie (fara exceptie) sa aiba cel putin 3 copii. De cele mai multe ori 7. Asa se face ca sansele ca toti cei 7 copii sa aiba acces la educatie sunt minime. Sansele ca toti cei 7 copii sa aiba mancare sunt tot minime. De obicei, traseul fetelor din aceste familii este unul simplu. Majoritatea viseaza sa intalneasca un occidental care sa le ofere portita de scapare din lumea in care au avut nenorocul sa se nasca. Din pacate, majoritatea occidentalilor care vin in Filipine, vin din alte motive. Filipine este una din tarile in care turismul sexual se practica la cea mai mare scara. Prostitutia desi interzisa, este practicata organizat in orice oras, orasel sau insula, sub privirile ingaduitoare ale autoritatilor. Se face trafic de organe, exista foarte multe cazuri de pedofilie, dar nimeni nu se lupta cu adevarat pentru a opri aceste fenomene. Este o lume unde miracolele sunt foarte putine, daca nu chiar inexistente. Este o lume unde alegerea este deja facuta. Evident, nu toate femeile urmeaza acest curs. Partea ciudata a acestei tari este ca inca se afla sub semnul matriarhatului. Daca in cea mai mare parte a lumii barbatii fac regulile (cel putin teoretic) in Filipine femeile conduc. Si nu o fac din umbra. Presedintele actual este de fapt o femeie. Gloria Macapagal Aroyo. O mare parte din Senat este de sex feminin. Talk showuri conduse de femei. In familii, barbatii muncesc si femeile stau acasa.
De aici cred ca apare si fenomenul numit "lady-boys" sau mai pe romaneste, travestitii.

Am vazut mai multi in Filipine decat oriunde in alta parte in Asia. Sunt peste tot. Primii filipinezi pe care i-am intampinat la aeroport prima data cand am ajuns au fost niste travestiti. Sunt in baruri, pe strazi, in institutiile publice. Sunt machiati, imbracati in haine de femei, unii arata ca reprezentantele sexului slab, altii arata ca ceea ce sunt, niste barbati musculosi si barbosi in haine de femei. Mi-am salvat un prieten de cateva ori de la a face greseala de a confunda un lady-boy cu o femeie adevarata. Dupa un timp aici, ii recunosti imediat. La inceput insa, multi nu ii recunosc si se intorc acasa cu amintiri sa spunem, neplacute. Poate multi barbati isi doresc sa fie ca si consoartele lor, sa aiba acces la putere asa, poate e pur si simplu o deviatie, dar cert este ca in Filipine acesta este un fenomen ce a luat amploare la scara extrem de larga.

Evident, lucrurile nu sunt numai cenusii. De fapt, sunt destul de colorate. In Filipine este tot timpul sarbatoare. Fiecare oras este organizat in asa numitele barangays, un fel de cartiere de sine statatoare si fiecare barangay are o fiesta o data pe an timp de cateva zile. Asa se face ca aproape in fiecare zi ai ocazia sa vezi o discoteca ad-hoc organizata pe marginea drumului cu o stiva de boxe, muzica data la maxim, gratare incinse si filipinezi care canta si beau rom pana dimineata. Romul (Tanduay) si mancarea sunt grijile principale ale filipinezilor de rand. Exista tarabe cu mancare peste tot. Se vand one day chicken (care sunt chiar ceea ce le spune numele, pui in varsta de o zi, care se prajesc intregi si se mananca tot asa), balut (oua in care puiul a apucat sa se dezvolte), century eggs (oua vechi de cateva luni), dried fish (care miroase incredibil de urat), porci intregi la protap, dulciuri care au culori suspecte (mov, roz, verde). Mie personal mancarea filipineza nu mi-a placut atat de mult, pentru ca se foloseste extrem de mult zahar. Mi-a fost servita odata sunca prajita cu zahar topit deasupra. Afinitatea filipinezilor pentru mancaruri dulci este mostenita tot de la americani, numarul obezilor si diabeticilor fiind ca si in Statele Unite intr-o crestere continua. Berea locala, San Miguel, va ramane o amintire placuta, intrucat desi nu de cea mai buna calitate, dupa cum ii spune si sloganul ("Nurturing true friendships") a legat multe prietenii si le-a consolidat pe altele. Filipine este un party place destul de bun. Exista cluburi, baruri de tot felul, distractii pentru toata lumea.
Angeles City, de exemplu, un oras deloc al ingerilor, este un oras ridicat aproape exclusiv pentru distractia soldatilor americani veniti sa isi serveasca patria in Filipine. Cea mai mare baza a americanilor pe teritoriu strain se intinde pe 60.000 de hectare de la Subic Bay pana in Angeles City. Acest "Sin City" filipinez inseamna de fapt un cartier rosu intins pe marimea unui mic oras. Strada principala este strajuita de o parte si de alta de nenumarate go-go baruri, poti vedea barbati albi de 80 de ani la brat cu fete filipineze de 18 (sau poate 16??) ani, vanzatori ambulanti care iti ofera Viagra falsa, grupuri de travestiti, Tourist police care exista pentru a apara turistii beti de furia localnicilor pe care ii agreseaza, si asa mai departe. Insa Angeles City nu este cunoscut doar ca loc al placerilor de tot felul.

In 1991, aici a avut loc una din cele mai puternice explozii vulcanice din istoria contemporana. Atunci, vulcanul Pinatubo a erupt cu o forta greu de imaginat, explozia fiind vizibila din spatiu. Angeles City si Manila aflata la distanta de o ora si jumatate au fost acoperite de un strat de cenusa gros de cativa centimetri. Bucati de roca au cazut chiar si in Statele Unite. Aproape 300,000 de oameni au avut de suferit atunci. Astazi, craterul vulcanului poate fi vizitat, in centrul lui existand un lac adanc de 800 de metri cu o culoare de un albastru incredibil. Daca nu pentru placerile oferite de barurile din oras, macar pentru a-l vizita pe gigantul adormit Pinatubo, Angeles City merita vizitat.

Langa Angeles, in San Jose, in fiecare an de Paste, are loc un eveniment mediatizat pe tot globul. Dupa cum spuneam, filipinezii sunt extrem de religiosi. Atat de religiosi, incat unii dintre ei se lasa crucificati. Cuiele, crucea si spinii sunt cat se poate de reali. In alte orase, calatorul european poate observa uimit doar procesiuni de oameni care se autoflageleaza. Religia catolica ramane numitorul comun al majoritatii filipinezilor - 95%. Restul de 5 % sunt musulmani. Ca in orice alta tara, ca orice alta comunitate musulmana care se respecta si cea din Filipine are mica ei organizatie terorista care se lupta pentru... nu as putea spune exact pentru ce. Amanuntul amuzant este ca organizatia cu pricina se numeste "Moro Islamic Liberation Front". Mai pe scurt MILF. Asadar, sudul arhipelagului nu este cea mai buna destinatie turistica, desi luptele dintre fortele guvernamentale si MILF sunt umflate de presa, realitatea din teren nefiind atat de sumbra. Desi frumusetea insulelor din sud este de necontestat, siguranta fiind pe primul loc, intotdeauna pot fi vizitate orice alte insule din totalul de 7,102 pe care arhipelagul filipinez le are.

In general, oamenii viziteaza Filipine pentru a regasi acel sentiment de libertate pe care l-au pierdut in societatea occidentala. Daca unii vin aici pentru distractii de genul celor din Angeles City, cei mai multi vin pentru frumusetea naturala a acestei tari. Poti intalni oameni de toate nationalitatile. Poate cei mai multi, fac parte chiar dintre cei care au pus bazele societatii vestice. Cei mai multi sunt americani, urmati indeaproape de germani. Nemtii sunt probabil cei importanti investitori straini din Filipine. Au cumparat terenuri, case si resorturi. Au deschis baruri, restaurante si au intemeiat afeceri de tot felul. Una din cele mai cunoscute ramane cea a unui german din Moal Boal (Cebu), al carui motto este "Get High on Cebu" si al carui domeniu de activitate este organizarea de aventuri de tot felul, de la drumetii pe vulcani la rapel in jungla si rafting. Exista insule, sau sate in care populatia tinde sa devina majoritar germana. Desi si-au adus aportul cu varf si indesat la societatea in care au ales sa traiasca (in Moal Boal un german a construit o centrala hidroelectrica care alimenteaza intreg orasul) nici vecinii nostri cu ochi albastri nu au ramas neatinsi de adevaratul spirit filipinez. Am avut ocazia sa vad nemti sau americani care vorbesc tagalog (dialectul oficial filipinez) cursiv. Cei mai multi s-au casatorit cu localnice si deja poti vedea peste tot copii cu ochi albastri si piele inchisa la culoare.

Nu toti cei care vin aleg sa ramana. Insa cei mai multi isi doresc sa se intoarca. Este imposibil ca in toate cele 7,102 insule sa nu gasesti ceea ce cauti. Peisaje idilice, plaje pustii, pe care piciorul omului pare ca nu le-a atins, vulcani activi sau stinsi, jungla salbatica toate se gasesc in acest arhipelag. Traim intr-o lume in care strategiile de marketing si promovarea pot urca sau cobori valoarea unui loc sau al unui lucru. Daca tari ca Thailanda, Indonesia sau Malaezia primesc aproape toata atentia agentiilor de turism din vest, Filipine ramane o necunoscuta pentru cei mai multi dintre oameni. Poate promovarea excesiva a unui loc si valurile de straini care urmeaza nu sunt intotdeauna cele mai bune lucruri. Poate e mai bine ca unele locuri sa ramana cunoscute doar pentru cativa oameni, care sa se poata bucura in voie de ele. Dar poate este si mai bine ca din ce in ce mai multi oameni sa vada ca raiul poate exista pe pamant si este destul de usor accesibil. Poate este bine ca civilizatiile sa se ciocneasca in continuare. Nu toti vor trage intotdeauna cele mai bune concluzii. Multi vor crede incontinuare ca atunci cand un alt om pleaca capul in semn de respect, o face din inferioritate. Ca la un zambet poti raspunde cu o rautate. Ca si in acest secol, culoarea pielii poate fi o scuza pentru a trata oamenii cu superioritate. Intr-adevar, societatea moderna ne invata sa traim dupa reguli complet diferite decat cele dupa care se traieste in Filipine. Traim in secolul vitezei, traim dupa seturi de reguli concrete. In aceasta tara de la capatul lumii timpul are alta curgere. Aici ceasurile (chiar si unele din cele oficiale) sunt fixate cu 15-20 de minute in urma pentru ca filipinezii intarzie. Pentru ei nu exista graba. Nu exista reguli atat de stricte incat sa nu poata fi incalcate. Pentru cei mai multi calatori veniti din lumea civilizata, a trai aici poate insemna un cosmar. Oameni care nu ajung niciodata la timp, trafic in care nu se respecta absolut nici o regula, senzatia ca aproape totul se face dupa ureche. Totusi, intr-un trafic in care un sofer de pe meleagurile mioritice si-ar pierde sanatatea mentala instantaneu, nu am vazut nici macar o data un sofer nervos, cu atat mai putin o altercatie. La magazin sau restaurant, replica "Out of stock, sir" este intotdeauna insotita de un gest de parere de rau de cele mai multe ori sincer. Pe strazi copiii inca se joaca iar adultii canta. Sportul national al filipinezilor este karaoke.

Intr-o tara care nu a fost ocolita de razboaie si influente straine nu intotdeauna de bun augur, in care saracia se intinde ca o ciuma, devenind de la o zi la alta mai puternica, oamenii au totusi in continuare puterea sa zambeasca. Intr-o lume care si-a pierdut de mult inocenta, a mai ramas un colt in care oamenii inca au naivitatea unor copii. Probabil ca in curand si filipinezii se vor maturiza. Deja exista corporatii si zgarie nori, imbuibati care dezvolta proiecte imobiliare fara nici o noima, deja multi dintre tineri viseaza la telefoane mobile de ultima generatie si laptopuri, insa in acest arhipelag de 7,000 de insule civilizatia asa cum o cunoastem noi mai are pana sa se instaleze. Aici inca intalnesti oameni liberi.
Wow Philippines!