Larry, Helen si vulcanul

Helen isi parcheaza motoreta alaturi de celelalte trei, aflate pe veranda larga a casei joase in stil american.

"Hello Helen" o intampina Larry iesind cu un pahar cu picior inalt in intampinarea femeii. Bea acelasi vin rosu, californian, turnat dintr-o cutie patrata de carton, pe care il bea in fiecare zi.

"Hello Larry! I brought something from the Italians" ii raspunde ea intinzandu-i o cutie de carton in care se afla acelasi aperitiv italienesc pe care acestia il mananca de fiecare data cand se intalnesc.

"That's good, fuck!" vine raspunsul lui Larry. "Fuck" este ticul verbal pe l-a dezvoltat de-a lungul timpului si pe care il foloseste in orice propozitie indiferent de natura ei.

Larry are 45 de ani si vine din Canada. Este pe jumatate pakistanez, mostenire care se vede mai ales in culoarea pielii avand aspectul unei victime a exploziei unui tuci.

"This bloody heat is killing me! Thank God it rained a bit" deschide conversatia englezoaica ce are un puternic accent de Liverpool. Are 40 de ani, este inalta si cu trasaturi specifice tarii din care vine.

"I hate the fuckin' rain... It's full of mosquitos now, fuck. Kiki can you bring the fuckin' repellent from inside?"

Kiki este consoarta indonesiana a lui Larry. Traieste alaturi de el de ani buni. Vorbeste extrem de putin, fiind mai mult obisnuita sa-i asculte lungile povesti ale canadianului. Pleaca dupa dispozitivul de alungat enervantii zburatori dupa ce ne arunca un zambet si inclina usor din cap.

"Did you see the way we were treated by that daft cunt, Tom, at the office today?" veni intrebarea lui Helen catre Larry. Cei doi lucreaza la aceeasi firma ce intermediaza excursii din Europa catre Asia. Tom este seful lor.

"Yeah, i think next time i'm gonna put my fist in that fucker's face!". Larry conform propriilor spuse este extrem de agresiv. Atunci cand se enerveaza in timpul unei discutii, sare in picioare brusc si ridica vocea. Si de data asta puncteaza ceea ce spune cu o lovitura puternica in pamant cu una din cizmele lui de cowboy.

"He deserves that. We are people too, you know. And that John... He's having his tongue so far up Tom's ass... I think he's gonna get the next contracts..."

"John is a fuckin' cockroach. I'm gonna tell them! Next time they step on my nerves i'm gonna beat the shit out of them!"

Discutiile celor doi se invart in jurul acelorasi subiecte in fiecare zi. Colegii de munca si mai ales sefii. Ma intorc catre Larry si il intreb cum e de obicei vremea in Canada. Larry asteapta orice ocazie pentru a vorbi de Canada iar eu nu mai pot asculta discutiile despre firma la care ei lucreaza.

"Man, i used to drive huge trucks full of timber all arround Canada. It's a great country. I liked it the most in the winter. I was driving shitloads of wood through Ontario and arround the Big Lakes. Sometimes i drove for days and days on snowy roads and through cold as if hell frozen, fuck." Imi povesteste despre aventurile avute de-a lungul carierei lui de 20 de ani ca sofer de camion. Isi ruleaza inca o tigara imensa, care arata mai degraba ca tulpina unui arbore pitic, cu multe parti noduroase.

Povestea ii este intrerupta de venirea lui Kiki cu spirala careia ii da foc pentru a alunga tantarii.

"Hey Larry! I got a bloody good idea, what to do tomorrow! It's your 45th birthday and since you became such a coach potato, i thought i brought some adventure in your life. What do you say if we all go on a trip up the volcano tomorrow?"

"I'm not going anywhere tomorrow, fuck. I love sitting on my own porch and smoke. It's enough effort for me!"

"Come on! Don't be such a lazy arse bastard!"

"I'm not fuckin' lazy, i just like my comfort!"

"Come on, let's go Larry!" ii spuse si Kiki cu vocea ei soptita care de obicei era auzita numai cand era intrebata. Probabil perspectiva evadarii timp de cateva ore in afara perimetrului cartierului rezidential in care traiau ii suradea.

"Okay. I'll fuckin' go, as long as we don't have to climb rocks all day. How long do you reckon it takes?"

"Oh... About one, one and a half hours... Let's call the local agency and see what they say"

Helen suna la numarul salvat in memoria telefonului si afla ca plecarea in excursia de o zi se face la ora 5 de dimineata. Vom fi luati de acasa de o duba si dusi la poalele vulcanului de unde vom lua masini de teren care ne vor purta pana in locul de unde urcarea se face la picior.

"Bloody American Idol is about to start in five minutes. Let's go in... It's the semifinals... That black girl with the nice voice should go in the next round. I wanna see what she's up to!" Helen se ridica de la masa si se indrepta spre intrarea in casa. Atat ea cat si Larry sunt fanii emisiunii americane de descoperire a talentelor.

"What about you? Are you gonna join us tomorrow in our adventurous celebration? Are you up for a walk on the big sleeping giant?"

Ii raspundem ca da, dupa care ne cerem scuzele de rigoare pentru ca trebuie sa plecam spre casa. Afara este noapte si drumul prin pustia baza americana in care se afla casa lui Larry este destul de lung. Stabilim ca o sa ne vedem a doua zi dimineata pentru a pleca impreuna spre ceea ce promitea a fi o sambata extrem de interesanta. I-am lasat pe cei trei sa-si urmareasca emisiunea preferata si am plecat in noaptea calda ce se lasase peste Tropice.

A doua zi de dimineata sunt trezit de bubuituri puternice in usa. Sar din pat speriat, nestiind la ce sa ma astept.

Sunt intampinat de cealalta parte a usii de fata de djini malefic a lui Larry. Culoarea pielii lui ii arata originea pakistaneza, are capul complet chel si lucios si un cioc lung si subtire, iar in ochii lui negri ca smoala aproape ca poti vedea mici flacari care danseaza atunci cand se enerveaza.

"Wake up man! We were suposed to meet one hour ago, fuck. You overslept again. Come on, brush your teeth, we're waiting for you outside."

Afara sunt intampinat de cea mai haioasa echipa de exploratori. O englezoaica, un canadian-pakistanez, o indonesiana si un roman.

"Good morning! How are you today young man?" ma intampina Helen.

Plecam intr-un final catre vulcanul ce se intrevede amenintator in zare. Este cel care in urma cu 10 ani devastase cateva orase si fortase peste 300.000 de oameni sa isi paraseasca casele.

Duba ne duce pana la poalele muntelui unde este un complex construit pentru clientii in marea lor majoritate coreeni. Aici se afla un restaurant coreean si magazine cu suveniruri ce au preturi exagerate special pentru turistii bogati veniti din aceasta tara.

De aici se inchiriaza masinile de teren cu sofer si ghid ce ne vor duce in inima vulcanului a carui marime este impresionanta.

La baza lui se afla si o baza a aviatiei militare. Aflam ca soldatii executa niste exercitii in cursul carora trebuie sa arunce in aer diferite cantitati de explozibil si ca inaintarea noastra este imposibila pentru urmatoarele ore.

"That's bloody stupid! Why didn't anybody tell us that before?" se precipita Helen.

"Listen man... We gotta get up on that mountain soon, coz i ain't got all day to spend here" ii spune Larry ghidului nostru care incearca sa-si gaseasca scuze pentru greseala comisa. Nu e nimic neobisnuit in aceasta parte a lumii ca agentiile de turism sa vanda bilete pentru anumite excursii chiar daca acestea nu se pot face.

Ni se ofera o plimbare cu masinile de teren pana la un lac din apropiere pana cand micul joc al soldatilor cu explozivii se termina. Lacul nu este atat de spectaculos, insa in apropierea lui descoperim o metoda mult mai interesanta de a omori timpul.

"Look! Some bows and arrows!" Larry intinde coarda unuia din arcurile gasite pe micul poligon artizanal si trage spre una din tintele din paie. Dupa cateva sageti aruncate spre tinta fara ca vreuna sa o si nimereasca, ne declaram batuti la acest sport si ne continuam asteptarea alaturi de cei cativa militari veniti sa-si ia micul dejun langa lac.

Intr-un final, micul nostru ghid nevorbitor de engleza ne anunta ca putem incepe drumul spre inima vulcanului. Ne suim cu totii in masina din care lipseste orice urma de comfort, ghidul se agata de o bara exterioara si pornim. Drumul ne duce prin rape cu unghiuri imposibile si peste pietre peste care doar rotile extrem de mari ale masinii in care ne aflam, pot trece. Trecem prin canioane in care nu putem vedea decat praf si vreo doua colibe din care ies cateva capete acoperite de un par stufos, specific populatiei bastinase. Aflam ca praful este de fapt cenusa vulcanica si canionul prin care trecem este sapat de lava. Inainte aici se aflau case si oameni.

"My arse hurts like shit, with all this bumps" se plange Helen dar in curand ajungem la destinatia noastra. Masina se opreste in fata unor bolovani imensi, de marimea unei case cu doua etaje. De aici, ni se explica prin semne, trebuie sa urcam pe jos.

"I hope it's not too far, fuck. How long is it to the lake?" intreaba Larry. Ghidul nostru este mic de inaltime, negru si nu intelege absolut nimic din ce ii spunem.

Porneste fara o vorba inainte. Urca si coboara pietrele din fata noastra cu o viteza greu de imaginat. Ne face semn sa-l urmam. Urcam pe cursul unui rau ce se scurge cu repeziciune printre peretii canionului. Ne uitam uimiti la finetea pe care natura a avut-o atunci cand l-a creat. Pare taiat cu bisturiul.

"This is not fuckin' natural! This has got to be man made! Look at the walls. The cut is perfect, man!"

Ne continuam drumul peste bolovani imensi pana ajungem in fata unei paduri tropicale. Copacii crescusera dupa trecerea marii de foc cu zece ani in urma. Mergand pe cursul raului suntem curand inconjurati de vegetatia luxurianta. Firul apei se ingusteaza si pe stanga si dreapta sunt numai palmieri, liane si tufisuri de un verde intens.

"It looks like The Lost World! spune Larry.

Intr-adevar, te astepti ca dupa orice coritura a drumului sa apara un dinozaur. Totul arata ca la inceputul lumii. Pare ca nici un om nu a mai trecut vreodata pe acolo. Ideea imi este repede infirmata.

"Hello!" se aude de peste o mica culme ce se afla in fata noastra. Helen pe care o vedeam acum in fata il saluta pe ghidul unui grup de aproximativ de 50 de coreeni. Acestia trec unul in urma celuilalt formand un sir ce pare sa nu se mai termine. Sunt numai barbati, imbracati total atipic pentru o aventura pe vulcan: au pantaloni eleganti si pantofi in picioare si nelipsitele lor sepcute cu mesaje sau imprimeuri stupide. Dupa ce intr-un final putem trece Larry il intreba pe ghid:

"We're walking for about one hour and a half already. How much more untill the top?"

Ghidul se multumi se zambeasca si sa ridice din umeri. Larry ii explica prin semne ce vrea sa afle.

"Two minutes" raspunde. Ne uitam uimiti unii la ceilalti.

"Two minutes? intrebam

"Two hours" raspunde calauza noastra.

"Two minutes or two hours?" ne scandalizam noi.

"Yes" ne raspunde ghidul si pleca mai departe.

Il urmam amuzati si ne afundam si mai mult in canionul plin de verdeata ce acum se casca cat vedeai cu ochii. De notat este ca nu urcam pe vulcan ci mergeam direct de la exterior la interior. Drumul urca foarte putin.

"It fuckin' started to rain!" mormai Larry. Cerul fusese acoperit de nori grosi pana atunci si acum din acestia incepuse sa cada o ploaie marunta si deasa. Acum aspectul de lume a dinozaurilor era complet.

"I told i don't want to walk all day! Now the fuckin rain started too!"

"Oh calm down Larry!We're gonna be there soon!" raspunse Helen.

"It's already two hours..." mai mormai Larry.

Oboseala incepe sa isi spuna cuvantul. Suntem uzi pana la piele si pana la circuitele camerei foto. Dupa aproape jumatate de ora, ploaia se opreste si iese un soare puternic care ne incalzeste instantaneu. Caldura puternica aproape ca ne face sa picam din picioare. Intalnim un mic camping aflat la umbra unor copaci. Aflam ca aici se afla locul in care poti ramane peste noapte daca vrei sa petreci mai multe zile in craterul vulcanului. Ne facem o notita mentala asupra posibilitatii de a reveni intr-o alta zi cu mancare, corturi si muzica. Suntem indrumati catre coama inalta aflata in fata noastre si ne urmam drumul. Urcarea este destul de greoaie. Este multa verdeata uda si panta este destul de abrupta. Dupa mai bine de 20 de minute ajungem extrem de obositi pe varful dealului. In fata noastra se afla unul din cele mai frumoase peisaje pe care le-am vazut vreodata. Craterul vulcanului arata ca o caldare in care se afla cea mai frumoasa apa pe care am vazut-o. Este de culoarea albastrului manastirii Voronet. Ne atrage ca un magnet. Fara nici un cuvant o luam la fuga in jos printre mici copaci si pietre. Ca niste copii mari si Larry si Helen alearga la vale spre imensul lac albastru.


Intram fara prea multe ezitari. Aflasem dintr-un articol citit pe internet ca lacul are o adancime de 800 de metri. Apa vine adusa printr-un tunel natural direct din mare si se amesteca in crater cu pietrisul care ii da culoarea incredibila. Apa este la fel de andanca in toate punctele lacului. Ma scufund apa rece si simt instantaneu puterea cu care aceasta incearca sa ma traga la fund. Daca apa sarata are proprietatea de a face sustine inotatorul, cea din acest vulcan se manifesta exact invers.

"It's awsome man!" striga Larry in timp ce calca apa langa mine. Ma decid sa inot cativa metri dar ma intorc rapid dupa ce simt un carcel cum imi strange muschii picioarelor. Apa din crater are un aer mistic. Te astepti ca o creatura ciudata sa iasa in orice moment din strafunduri. Povestea spune ca un singur inotator, din Olanda, reusise sa ajunga pana la jumatatea lacului. Aceasta era cea mai mare distanta parcursa inot de un om aici.

Ies din apa si ma intind la soarele amiezii ce nu mai ardea atat de puternic. Larry si Helen ies din apa si ei. Rad de parca ar fi de varsta noastra. Nu l-am vazut pe Larry niciodata asa de bine dispus. Canadianul constata ca nu are haine de schimb si decide sa astepte uscarea lor imbracat intr-unul din sari-urile roz ale lui Kiki. Ne amuzam copios pe seama lui. Ne tranteste un "fuck" si se intinde si el la soare.

Ghidul ne anunta dupa vreo ora ca e timpul sa plecam. O luam din nou pe drumul ce ne duce la masina care asteapta la distanta de aproximativ doua ore si jumatate. Pe drum discutam din ce in ce mai obositi dar cu buna dispozitie.

"I'm thinking to buy Kiki a house in Indonesia, man" mi se destainuie Larry cand ramanem un pic mai in spatele celorlalti.

"I'm saving money to buy a home for her and her family. They're so fuckin poor, man!

I'm actually planing to put her name as the owner"

Ii spun cerandu-mi scuzele de rigoare ca s-ar putea sa ramana fara casa si bani. E o practica destul de intalnita in Asia.

"It doesn't matter. I just wanna do it. And i don't think that Kiki would be that kind of person"

Ma uit uimit la Larry. Nu ii mai vazusem aceasta latura.

Ajungem la masina de teren ce ne astepta la intrarea in canion. Ne suim si pornim spre locul in care ne asteapta duba care ne va duce inapoi in oras. Pe drum observam flacari in padurea ce ramanea in spate.

"Man the fuckin jungle is burning" le striga Larry soferului si ghidului. Acestia nu schitara nici un gest.

"Your fuckin forest is burning down" tipa canadianul iar la cei doi. Acestia se uitara in urma si ridicara din umeri. Probabil era ceva obisnuit. Drumul se termina odata cu ajungerea la complexul coreean. Ne urcam in duba si plecam spre casa.

"Let's stop at the Italians and grab a bite" zice Helen.

"That's a fuckin good idea. I still have some of that fuckin californian wine. Oh... and there's..."

"There's American Idol tonight. It's the double treat... They're gonna show an extra hour!" spuse entuziasmata Helen.

Noi ne decidem sa nu-i urmam. Cei doi trecusera unul prin 15 ani de heroina si celalalt prin 15 de cocaina. Nu era de mirare ca ajunsesera sa prefere astfel de emisiuni.